O nouă piesă „pierdută”, by Will Shakespeare

Urmând modelul instaurat de 2Pac (glumă!), William Shakespeare continuă să publice și la sute de ani de la dispariția sa. Potrivit BBC News, o piesă de teatru descoperită acum 300 de ani a fost acum publicată pentru prima oară sub numele celebrului dramaturg britanic. Piesa se cheamă Double Falsehood și a fost scrisă de Shakespeare în colaborare cu un alt scriitor englez, John Fletcher.

În secolul 18, Lewis Theobald, director de teatru, a prezentat această lucrare ca fiind o adaptare a unei piese de William Shakespeare. La acea vreme, însă, specialiștii au căzut de acord că este vorba despre un fals. Acum, savanții editurii Arden, cea care deține drepturile de publicare pentru operele lui Shakespeare, susțin că bardul englez ar fi scris mare parte din Double Falsehood.

„Cred că amprenta lui Shakespeare poate fi descoperită în Actul Întâi, Actul al Doilea și, probabil, în primele două scene din Actul al Treilea”, a declarat pentru BBC profesorul Brean Hammond. Acesta este editorul unei noi colecții de piese scrise de Shakespeare, printre care se numără și recent atribuita Double Falsehood.

Se știe deja că, spre sfârșitul vieții, Shakespeare a scris două piese în colaborare cu John Fletcher, Henry VIII și The Two Noble Kinsman.

smart guess: Sunt curios câte dintre toate operele lansate după moartea artiștilor chiar le aparțin acestora și câte sunt doar „comandate” pentru încă puțin profit. Acest dubiu personal nu exclude, însă, posibilitatea ca, într-adevăr, să existe multe lucrări ascunse foarte valoroase ale marilor artiști.

Versiunea pentru tiparire versiune printTrimite prin e-mail trimite pe mailMarimea textului mari