Corporatistul român la mare

Corporatistul care crede că se respectă, dar din diferite motive nu îndeplinește condițiile unui concediu în afară, alege un hotel de minim 3 stele, de preferat 4 sau 5. În combinație cu prietena și cu încă vreo 2-3 perechi. Corporatiste.

Se deplasează pe litoral cu Octavia de serviciu, ajuns acolo are pretenția să aibă neapărat locul lui de parcare în fața hotelului, că doar a plătit destul pe cameră. Nu contează că în București, zi de zi, parchează pe unde găsește. Pe litoral trebuie să fie boier.

Ajuns în cameră studiază cu atenție ce spun steluțele mici din footerul care îi lămurește cum e cu consumul de băuturi alcoolice la all inclusive. Apoi se felicită că a avut inspirația să aducă cu el de acasă o sticlă de Jack.

Se bucură că are în cameră aer condiționat care pare blocat pe nivelul de congelare.

Se uită cu scârbă la plaja plină de gunoaie și alege piscina hotelului. Dacă ajunge pe plajă se instalează musai pe șezlongul că doar e inclus deja în preț.

Seara iese la discotecă și plimbare prin stațiune cu alți corporatiști ca și el.

În timpul zilei între pauzele de duș și cea de butonat în zadar aerul condiționat, se dă pe net. Hotelul nu are wireless, partea bună e că au cei din hotelul alăturat. Partea proasta e că merge cu 2kilobiti pe secundă și îl deconectează la fiecare minut.

Dacă are bufet suedez, la masă înfulecă triplu comparativ cu cât ar mânca acasă. Că doar a plătit.

Relațiile cu personalul hotelului sunt încarcate de un iz de sictir din parte lor. Corporatistul înjură în gând nesimțirea celor din personal.

Corporatistul care și-a făcut din timp lecțiile, alege un sejur în afară. De regulă cu prietena și încă o pereche.

Se deplasează de regulă acolo, apelând la serviciile unei agenții de turism. Nu îl interesează că agenția își ia comision, oricum știe că în ansamblu ar trebui să fie mai ieftin ca în țară.

Schimbă leii pe euro în ultima zi, înainte de plecare. Întâmplător, cursul de schimb este cel mai defavorabil pentru leu în ultimele 2 luni.

Ajuns „în paradis” constată că locul e populat de alți români. Se scarpină în cap și înjură în gând de morții măsii lor de cocalari. Au venit și aici.

Intră pe net și constată că wirelessul merge și aici cu 2kilobiti pe secundă. Evident, tot la 30 secunde se întrerupe.

Partea bună e că nu își bate capul cu ce mănâncă, plaja e curată și întreținută.

Seara se scarpină în cap, se plimbă prin stațiune, își dă seama că doar el cu prietena și încă un cuplu nu prea se justifică de mers în discotecă. Continuă seara în cameră. La televizor ascultă știrile și vede un film într-o limbă cu pronunție dubioasă. Se culcă devreme.

Personalul de la hotel îl pupă în fund tratează cu respect maxim și se aliniază în poziția de drepți în fața lui. Overboost de vanitate. Clar merită banuțul plătit.

Când se termină concediul și se întoarce în mediul lui corporatist, povestește tuturor ce bine s-a simțit el în afară și ce inspirat a fost că nu s-a dus ca în anii anteriori pe litoralul românesc.