Ce inveti in timpul orelor de conducere la scoala de soferi?

Vrei sa te inscrii la o scoala de soferi  si ai vrea sa stii ce vei invata sau ce ar trebui sa te invete instructorul in timpul orelor de condus ?

In primul rand, vei invata sa te pregatesti pentru condus : reglarea scaunului, reglarea oglinzii, punerea centurii de siguranta…Urmatoarea etapa consta in verificarea autovehiculului (frane, semnalizare) si in cunoasterea autoturismului si a modului de functionare al pedalelor, treptelor de viteza ; cum sa pornesti motorul, cum sa pornesti de pe loc si sa te asiguri…

Instructorul te va invata, de asemenea, cum sa faci diverse viraje si iti va explica si greselile frecvente: viraj la dreapta, viraj la stanga in intersectii in T de pe un drum cu prioritate, viraj la stanga in intersectii in T si in cruce, in intersectii semaforizate in cruce, viraj la stanga cu iesirea pe un drum cu 4 benzi, viraj la stanga in intersectii fara vizibilitate.

Mersul inapoi pune probleme multor cursanti. Instructorul iti va explica cum sa mergi inapoi cu asigurare directa, cu asigurare din oglinzi sau cum sa intorci din trei miscari.

Parcarea cu spatele, parcarea laterala cu spatele sau cu fata pun probleme chiar si celor cu experienta in arta condusului. Practica parcarile pana le vei stapani perfect.

Instructorul va fi atent la manevrarea autovehiculului si la comportamentul tau in trafic: pornirea motorului, sincronizarea ambreiajului cu acceleratia, schimbarea vitezelor, mentinerea benzii de circulatie, viteza de deplasare conform indicatoarelor si adaptarea vitezei la conditiile drumului si conditiile meteorologice, asigurare schimbare banda, directie de mers, prioritate de trecere…etc. Instructorul iti va explica de ficare data ce nu faci bine, la ce trebuie sa fii atent si iti va reaminti regulile de circulatie.

Daca nu stapanesti o manevra bine, roaga-ti instructorul sa iti explice din nou si exerseaza cat mai mult.