Cântăreața de K-POP Goo Hara s-a stins din viață

Doliu în lumea K-POP.

Pentru cei care nu știu, k-pop sau korean pop este un gen de muzică foarte apreciat atât pe plan intern, cât și internațional. Trupe precum Big Bang, BTS și Blackpink sunt premiate la cele mai importamente evenimente din domeniu și înregistrează milioane de vizualizări la clipurile de pe Youtube la doar câteva minute de la lansare.

Din păcate, pe cât de glamuroasă pare viața de artist k-pop, aceștia suferă în tăcere. Mulți dintre ei se confruntă cu anxietate și depresie, iar în ultimii ani, nume mari ale lumii k-pop au ales să își pună capăt zilelor, lăsând milioane de fani îndurerați.

Goo Hara a fost o cântăreață în vârstă de 28 de ani, cunoscută pentru activitatea sa ca solistă în cadrul grupului Kara. În seara de 24 noeimbrie 2019, camerista a găsit-o în cameră inconștientă. Deși autoritățile competente au ajuns imediat la fața locului, se pare că a fost prea târziu pentru sufletul său sfâșiat de durere.

Cântăreața a mai avut o tentativă de suici anul acesta. În luna mai a fost găsită inconștientă în apartamentul său din Seoul în urma unei supradoze cu somnifere. Aceasta se confrunta cu comentarii de hate din partea unor necunoscuți. Totul s-a agravat când un fost iubit a șantajat-o cu poze indecente, iar în urma procesului, acesta a primit o pedeapsă infimă. De asemenea, tot în 2019, un fost iubit a fost anchetat în cel mai scandalos dosar din Coreea de Sud. Se pare că multe celebrități masculine sunt implicate într-o rețea de trafic de persoane și pornografie, iar ancheta este în continuă desfășurare.

Toată durerea tinerei cântărețe a depășit margini inimaginabile când în urmă cu doar o lună, buna sa prietenă Sulli, colegă de breaslă, și-a luat zilele cu o supradoză de medicamente.

Fanii din întreaga lume cer schimbarea legilor, înăsprirea pedepselor pentru amenințările din mediul online și solicită companiilor o mai mare atenție cu privire la sănătatea psihică a artiștilor. Goo Hara și Sulli sunt doar două exemple din valul de sinucideri catastrofale din Coreea de Sud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *